Exclusiv Aventuroasa istorie a ferestrei

"Room with a view"... mulți dintre noi visează să aibă o priveliște senzațională. Oricât de mirific ar fi locul în care trăim, acest lucru ar fi imposibil dacă nu am avea ferestre. Lucru greu de imaginat acum. Dar primele case construite de om nu aveau. Din simplu motiv că nu fuseseră descoperite materialele din care să fie făcute. Iar în acele vremuri era vorba mai mult decât acum despre a putea fi protejat împotriva intemperiilor, a animalelor sălbatice sau a altor triburi ostile, decât despre frumusețea peisajului.

În timp ce China antică, Coreea și Japonia foloseau pe scară largă ferestrele din hârtie, romanii sunt primii care au folosit sticla pentru ferestre, în jurul anului 100 d.Hr. Romanii au reușit să producă geamuri clare, turnând blocuri de sticlă, de obicei destul de groase, pe care le șlefuiau și lustruiau până obțineau o suprafață subțire și transparentă. Sticla mai groasă denatura vederea sau era translucidă. Așa că trucul era să obții sticlă suficient de subțire pentru a se vedea prin ea, dar nu atât de subțire încât să se spargă prea ușor.

Casele celtice circulare nu aveau ferestre. Cuvântul englezesc “window” provine, din “Vindauga” cuvânt norvegian vechi care înseamnă atât "vânt", cât și "ochi". În limba română “fereastră” se trage din latinescul “fenestra” .

Metoda de realizare a geamurilor prin turnare, șlefuire și lustruire a continuat să fie folosită până la mijlocul secolului al XV-lea.

Tehnologie alternativă pentru sticlă: deoarece procesul de obținere a sticlei transparente pentru geamuri necesita mult timp și efort, astfel de ferestre erau foarte scumpe, ca urmare erau disponibile numai celor mai bogate și influente persoane. Sticla din această perioadă se găsește doar în ferestrele conacelor, palatelor și bisericilor. Clasele de mijloc și săracii au continuat să locuiască în întuneric. Cei mai intreprinzatori însă, au început să foloseasca un tip de fereastră în care sticla era inlocuită cu țesătură sau pergament unse. Ungerea conferea o anumită impermeabilitate, iar pergamentul devenind translucid, permitea cât de cât luminii să intre în casă.

Ferestre protejate cu obloane din lemn: în Europa medievală obloanele erau folosite pentru a proteja casa de intemperii sau frig, pe timp de noapte sau pentru a proteja sticla în perioadele de tulburări sociale sau de război.

Ferestre cu plumb: în mod obișnuit, sticla era fixată în geam pe cadru din lemn, însa în secolul al XV-lea varianta ferestrelor cu plumb erau utilizată pe scară largă. Acestea erau realizate prin înfășurarea unor bucăți mici de sticlă în mărgele de plumb și apoi îmbinarea lor cu picături plumb topit.

Ferestre care se deschid: primele ferestre erau fixe. Abia în secolul al XV-lea s-a inventat un mecanism (rudimentar) prin care ferestrele să poata fi deschise și casa să poată fi aerisită.

Ferestre din sticlă italiană renascentistă: arta filarii sticlei a fost dezvoltată în Italia Renașterii. Meșteșugarii care lucrau în sticlă filau sticla lichidă pe discuri plate, de pe care erau tăiate apoi geamurile. Procedeul economisea mult timp, iar sticla avea un nivel bun de transparență și era relativ dură.

Precursoarea ferestrei moderne: fereastra cu canelură, realizată în contiuare din mai multe geamuri mici, fie îmbinate cu plumb, fie pe suport de lemn, avea întotdeauna partea superioară fixă. Doar partea inferioară era mobilă.

Înainte de inventarea termopanului, se obișnuia pe timp de iarnă introducerea unui set de cercevele separate (ferestre de furtună) pentru a crește eficiența energetică.

Primul brevet pentru o unitate cu geam termopan sigilat a fost depus în SUA în anul 1930.

„Istoria arhitecturii este și istoria ferestrelor”, spunea Le Corbusier. De la ferestrele de sticlă ale romanilor, înapoi la bășica de bou sau pergamentul dat cu untură al evului mediu, până la clădirile actuale, realizate integral din sticlă, fereastra a avut parte de o minunată aventură cu happy end.

Foto: pexels.com