Cea mai adâncă piscină din lume

Cea mai adâncă piscină din lume

Dubai se transformă în oraşul superlativelor. După ce a devenit casa celui mai înalt zgârie-nor, în Emirat există şi cea mai adâncă piscină din lume.

Cu o adâncime de 60 de metri, piscine, numită Deep Dive Dubai, a spulberat toate recordurile. Ea este umplută cu 14 milioane de litri de apă, volumul a şase bazine olimpice şi este de cel puţin patru ori mai mare decât orice altă piscină din lume.

 

Cea mai adâncă piscină din lume

Ce este cel mai interesant este faptul că în piscină se află un minioraș subacvatic abandonat unde pot juca biliard, şah, fotbal sau jocuri video. Există și curți interioare, și locuri ascunse, ca în orice oraș.

Și, în timp ce vizitatorii se ocupă cu scuba, instalațiile de sunet și de lumini aflate în cele 56 de camere subacvatice vor da și mai mult dinamism aventurii. Șeicii nu s-au zgârcit la această investiție. Apa este filtrată la fiecare 6 ore printr-o tehnologie dezvoltată de NASA.

 

 

Cea mai adâncă piscină din lume

Cei care nu au o licență de scuba diving vor putea totuși să se bucure de această experiență. Pentru ei sunt disponibile cursuri oferite de o echipă de profesioniști.

 

 

Cea mai adâncă piscină din lume

Cea mai adâncă piscină din lume

Pentru moment, pisicina poate fi vizitată doar pe bază de invitaţie, însă îşi va deschide porţile pentru publicul larg la finalul anului. Printre primii care au avut prilejul s-o viziteze s-a numărat şi actorul Will Smith.

Sursa foto: The Guardian 

 

Comenteaza