Peșterile din Grecia, ca spații de cazare
- Scris de Claudia Techirdalian
- 25 Mai 2022, 16:32
- Design Interior
- Ascultă știrea
Grecia se află în inimile multor români ca fiind destinația ideală a vacanțelor de vară. Aflată la câteva ore bune de mers cu mașina, această țară se află în top 3 preferințe turistice. Cu o ofertă incredibilă de obiective naturale de vizitat, la care se adaugă și cele istorice, beneficiind și de o climă mediteraneană extrem de plăcută, Grecia este cu siguranță o țară care trebuie vizitată cel puțin o dată în viață.
Printre multele atuuri ale Greciei se numără și peșterile. Ea deține cele mai multe peșteri din lume (raportat la suprafață). Conform Societății Elene de Speologie sunt peste 7500 de peșteri pe teritoriul Greciei. Câteva mii din ele au fost explorate de speologi, fiind mai apoi dezvoltate atât în scop turistic cât și stiintific, iar 100 dintre ele sunt declarate atracții turistice internaționale.
Pentru omenire, peșterile au însemnat primele adăposturi. Cele grecești nu fac excepție, multe dintre ele adîpostind vestigii arhelogice importante, începând cu Paleoliticul. Nu-i de mirare că se regăsesc menționate până și în legendele grecești.
Vreu însă să vă povestesc despre două peșteri moderne. În sensul că au fost amenajate pentru a deveni casă de vacanță, respectiv cameră de hotel.
Prima este situată pe insula Santorini, în orașul Fira. Acesta este un loc tipic insulelor grecești, care s-a dezvoltat pe nivele, fiind terasat. Amenajarea a avut ca punct de start o mică curte separată de stradă cu ziduri înalte care ascundeau privirii o căsuță și un grajd pentru măgari, dar și trei mici peșteri care aveau rolul de spații de depozitare.
Prin reamenajare, s-a construit o casă de vacanță care poate găzdui două familii concomitent, fiecare având curte și acces separat la stradă. Vechea casă a devenit parterul, iar etajul unu integrează cele trei peșteri.
S-a respectat arhitectura tradițională orașului, cu case cubiste văruite în alb. Fiecare casă are în curte minipiscine săpate în stâncă. Punem accent pe cum s-au amenajat cele trei peșteri, care au devenit cameră de zi, dormitor și bucătărie. Pereți au fost finisați cu lut fin și apă, până au căpătat o textură lucioasă ca de faianță. Tot mobilierul este făcut de un tâmplar din zonă, și are culoarea naturală a pământului.
Cea de a doua peșteră amenajată specaculos, se află în sudul Greciei în orașul Trikala Korinthias, și face parte din complexul hotelier Hyades Mountain.
Ineditul vine din placarea cu lemn a pereților peșterii. Dar nu oricum ci în forme fluide, curbate. De fapt nu putem vorbi de pereți, pentru că tot mobilierul este integrat în tâmplărie. Pentru crearea acestui interior sinusoidal care dă impresia unui perete de calcar săpat de vânt și ape, s-au folosit 1112 piese de lemn de molid ansamblate în 55 de module unuice a căror formă a fost generată de un program de arhitectură, și finisate manual în momentul montări.
Peretele de lemn ascunde însă și un sistem de aerisire pasivă, care permite circulația aerului și asigură reglarea termică și păstrarea constantă a umidității. Cum spuneam, obiectele de mobilier sunt integrate în structura de lemn care acoperă pereții, dar în acelasși timp sunt extensibile, ajustându-se în funcție de nevoile vizitatorilor.
Foto: pexels.com, Spyros Hound și Yiorgos Kordakis