Ikum, o instalație de artă a plantelor vindecătoare
- Scris de Claudia Techirdalian
- 13 Oct 2022, 15:07
- Timp liber
- Ascultă știrea
Dacă sunteți în căutarea inspirației sau vă pasionează evenimentele de artă alternativă, până pe 18 Septembrie se derulează la Londra expoziția Back to Earth, găzduită de The Serpentine North Gallery.
Back to Earth este un eveniment de grup, în care expun mai mulți artiști lucrări ce au ca subiect încălzirea climei. Sunt prezentate de la materiale multimedia la inslații, de la sesiuni de gătit la concerte. Printre expozanți se regăsește și Brian Eno, celebrul musician participând cu o instalație de sunet.
O altă lucrare aparte este cea a arhitectului Yussef Agbo-Ola și a Tabitei Rezaire, un cultivator de cacao. Cei doi au fost foarte atenți la fiecare detaliu, principalele mesaje fiind acelea de a ne reconecta la lumea plantelor și de a utiliza și reutiliza, cât de mult putem, fiecare obiect.
Atfel, ei au conceput o instalație structurată pe ramele de lemn ce au fost folosite în anii precedenți la alte expoziții de la Galeria The Serpentine, rame ce au fost conectate între ele cu cabluri reciclate.
Structura finală a fost îmbrăcată cu cupoane din bumbac elastic, vopsite cu culori naturale și asamblate într-o siluetă inspirată de cea a furnicii, un omagiu adus lumii insectelor care contribuie la rândul lor în natură la răspândirea semințelor și la păstrarea unui pământ sănătos. Tehnicile de vopsire sunt inspirate din practicile ancestrale ale triburilor Yoruba și Cherokee.
Pe această structură au fost prinse buchete de plante medicinale, leacuri frecvent folosite în terapie, cei doi focusându-se pe cele pentru sănătatea mentală sau cea a pântecului. Cei care au vizitat periodic evenimentul, au putut urmării pas cu pas procesul de uscare a buchetelor de rozmarin, cimbrișor cu aromă de lămâie, salvie, mușetel sau lavandă. Iar cei care for fi prezenți în ultima zi de expoziție, vor primii plantele.
Instalația celor doi se intitulează Ikum și Agbo-Olda o percepe ca "o entitate vindecătoare. Personal, prin munca mea, o percep ca fiind vindecător modul prin care materia se transformă."
La finalul expoziției, instalația va fi mutată la Amakaba, în pădurea Amazoniană din Guiana Franceză, unde Rezaire are o fermă și un centru de vindecare adresat femeilor. Noi plante vor fi puse la uscat, pentru ca mai apoi să fie utilizate în sesiuni de tratament.
Foto: Yussef Agbo-Ola, Tabita Rezaire și The Serpentine Gallery.