Oradea, un oraș model

Oradea, un oraș model
Oradea, un oraș model
Oradea, un oraș model

Este în topul oraşelor din România şi a devenit un model de prosperitate pentru celelalte comunităţi. E vorba de Oradea, oraș care, în ultimii ani, a cunoscut o dezvoltare impresionantă. Atât la nivelul infrastructurii rutiere şi al bussines-ului, cât şi din perspectiva calităţii vieţii.

Este şi motivul pentru care, în ultimul timp, tot mai mulţi români, sau chiar străini, aleg să se stabilească definitiv în orașul din vestul ţării.

"Am decis să pornim la drum ca o familie tânără aici în Oradea. Arhitectura oraşului este deosebită, cel puţin clădirile în stil baroc şi oamenii, căldura oamenilor. Am încercat să îmi caut un loc puţin mai relaxat, în care să mă regăsesc", a declarat Cosmin Vieriu, care a ales Oradea, în locul Bacăului.

Nici Danilo nu a vrut să se mai despartă de Oradea. A ajuns în Romania în urmă cu 3 ani, datorită serviciului, şi nu are de gând să mai plece. "Am fost foarte bucuros să accept postul şi să mă mut din Rusia aici. E frumos! E Arhitectura Art Nouveau, e natura. Şi facilităţile chiar le completează. Peste tot sunt oameni minunaţi", a declarat Danilo Firpo.

În multe oraşe din România populaţia a scăzut în ultimii ani, dar nu este şi cazul oraşului de pe Criş. Aici numărul locuitorilor a crescut cu 13%, iar agențiile imobiliare sunt acum asaltate de cereri.

"Avem o creştere cu 62 de procente, mai mare faţă de anul trecut, pentru clienţi din exteriorul oraşului. O grămadă de oameni din Cluj, pentru că s-au săturat de traficul din Cluj. Din Bacău, din Galaţi, am avut o familie din Suceava, care s-au mutat inclusiv cu bunică, cu bunic", a declarat Darius Terebenț, un consultant imobiliar experimentat din Oradea.

Până acum, în Oradea s-au investit peste 600 de milioane de euro, iar în următorii ani sunt estimate proiecte din bani europeni in valoare de aproape 1 milion de euro.

"S-a investit atât în transportul public, cât şi în servicii publice. Nu trebuie să omitem nici dezvoltarea economică. Investiţii în zona industrială. Asta creează evident locuri de muncă", spune și Mihai Jurca – city manager Oradea.

Zone pietonale noi, spaţii verzi, serviciu de transport public prioritizat în raport cu traficul, sunt doar câteva dintre proiectele care ar urma să devină realitate în următorii ani, toate finanţate din bani europeni. Iar numărul locuitorilor va fi în continuă creștere, conform estimărilor făcute de specialiști.

Foto: dailytravelpill.com

Comenteaza