Plăci decorative din ciment

Plăci decorative din ciment
Le-aţi văzut în restaurante şi magazine, sunt viu colorate cu motive moderne sau, în unele cazuri, desprinse parcă din povestea o mie şi una de nopţi, este vorba despre plăcile decorative de ciment. Despre ele vă putem spune în primul rând că sunt realizate manual, sunt decorative şi colorate. Suprafeţele acoperite cu ele se remarcă prin durabilitate şi un aspect sofisticat. Sunt utilizate şi produse în întreagă lume, dar mai ales în Europa, nordul Africii şi America şi de curând au început să fie folosite în amenajări şi la noi în ţară. Plăcile din ciment continuă tradiţia arabilor care le produceau încă din Evul Mediu. Această tradiţie a fost preluată de spanioli, iar la sfârşitul secolului al XIX lea ele au început să fie produse în spaţiul mediteranean pe scară largă. Totul se făcea că şi acum manual. Interesant este că aceste plăci de ciment se fac la rece, adică nu implică nici un fel de tratament termic sau coacere aşa cum se întâmplă în cazul plăcilor ceramice. Totul se face prin comprimarea cimentului cu o presă hidraulică. Asta după ce modelul dorit este creat cu ajutorul unei matriţe din metal. În funcţie de modelul dorit, artizanii fac mai întâi matriţa, toarnă culorile dorite, fac apoi stratul suport pentru model, comprimă totul şi lasă timp de 4 săptămâni să se usuce natural. Plăcile decorative de ciment colorat sunt realizate din 3 straturi. Stratul superior conţine ciment alb, marmură fină şi pigmenţi anorganici. Culoarea nu este aplicată la suprafaţă, ci acest strat este colorat în masă. De aceea culorile nu se îndepărtează cu timpul, ci din contra, odată cu trecerea anilor, plăcile capătă o frumuseţe aparte. După ce au fost utilizate intens la sfârşitul sec. 19 şi începutul sec. 20, acest tip de finisaj a fost aproape uitat odată cu industrializarea producţiei de plăci ceramice. În ultimii ani însă, arhitecţii şi designerii din întreagă lume le-au redescoperit utilitatea şi farmecul aparte, folosindu-le cât mai des în proiectele lor. Plăcile decorative de ciment colorat pot fi utilizate pentru placarea pardoselilor, a pereţilor, a blaturilor de bucătărie, a blaturilor de masă şi nu numai. Sunt folosite atât în proiecte rezidenţiale, cât şi comerciale, de la reşedinţe particulare până la hoteluri, cluburi, cafenele şi restaurante, în special în zonele cu trafic intens, tocmai, datorită rezistenţei lor.
Comenteaza