Video Foto Kintsugi, arta reparării cu aur
- Scris de Claudia Techirdalian
- 10 Mai 2022, 10:08
- Design de obiect
- Ascultă știrea
Atât Japonia, cât și locuitorii săi, fascinează lumea întreagă prin modul în care și-au construit societatea. Pe de o parte par delicați ca o floare de cireș în luna lui Mai, în același timp asumați și dedicați unor valori de onoare stricte ca cele din Codul Samurailor. Nu în ultimul rând capabili de renaștere și reîntregire, asemenea unui vas ceramic ce s-a spart dar a fost reparat prin tehnica lor străveche – kintsugi.
Exact despre acest concept vreau să vă povestesc azi. Pentru că kintsugi este mai mult decât un meșteșug. Este o filozofie de viață, o speranță de renaștere după o traumă.
Primul nivel de discuție este cel practic, prin care un vas ceramic spart este recompuns din cioburi cu ajutorul unui lac amestecat cu praf de aur. Frumusețea acestei tehnici este accentul pus lipituri, ca și cum rănile vasului arată acum ca niște vene care acum îi aduc o altă valoare. Acest mod de a repara lucruri nu numai că prelungește viața unor obiecte, dar le și dă o frumusețe aparte, făcându-le unice.
Să ne imaginăm că tocmai am scăpat pe jos tava cu cănile de cafea din setul moștenit de la bunica sau cumpărat dintr-un loc special. Nu-i cazul să luăm mătura și fărașul și să le adunăm, ca mai apoi să le aruncăm. Cu ajutorul kintsugi vom putea folosi în continuare setul, doar că acesta va avea acum fiecare cană unică.
Tehnica este menționată de acum cinci secole și se pare că totul a început de la comandantul armatei Japoniei, shogunul Ahikaga Yoshimasa,care a trimis înapoi în China cana sa preferată de ceai care s-a spart, pentru a fi înlocuită. Legenda spune că a primit același vas înapoi, lipit inestetic cu rășină și capse de metal, motivându-se că este un obiect rar care nu se poate înlocui. Nemulțumit de aspectul bolului său, shogunul a cerut artizanilor să vină cu o altă soluție.
Trebuie spus că originiile tehnicii sunt din Japonia, dar este întâlnită și în alte țări asiatice precum China și Corea. Iar odată cu răspândirea tradiției ceremoniei ceaiului în secolul XVI în Japonia, este dusă de niponi la un alt nivel de finețe și transformată în artă.
În sine nu este complicat să repari un obiect ceramic cu această tehnică. Ai nevoie de lipici (rășine naturale sau chimice nontoxice, cleiuri ceramice), praf de aur, argint lichid sau alte materiale prețioase, și câteva unelte pentru a șlefui, îndepărta surplusurile de material pentru lipit, pensule. Se începe cu refacerea obiectului prin lipirea bucăților mari, adăugând treptat părțile mai mici în final refăcând zonele lipsă.Ultima etapă este cea de pictare cu aur a zonelor de lipire, punându-le astfel în evidență. În funcție de complexitatea obiectului reparat, procesul poate dura de la câteva zile la câteva luni.
Spuneam mai sus că kintsugi are și un alt nivel, o semnificație spirituală. Pentru că în filozofia japoneză vasul semnifică spritul nostru, întâmplarea care a dus la spargerea lui este asociată cu un eveniment major care ne-a traumatizat, iar actul de vindecare este echivalentul procesului de reconstrucție a vasului. Nervurile aurite subliniază că putem fi mai valoroși după un eveniment care pare că ne-a doborât, că avem întotdeauna în noi părți care trebuie păstrate, că o slăbiciune poate devenii atuul nostru.
Mai este de subliniat că în ultimele decenii, această tehnică a depășit granițele Japoniei, inspirând nenumărați artiști să realizeze lucrări folosind lipiturile cu aur. De asemenea, există un curent al atelierelor terapeutice, unde printre meșteșugurile preferate se regăsește și kintsugi, fiind asociat cu o formă de meditație activă care aduce relaxare și echilibru emoțional celor care o practică.
Mi s-a părut interesant aceast concept despre cum traumele depășite ne aduc o altă valoare nouă ca indivizi, și puteți afla mai multe despre asta în clipul alăturat.