Noroc cu UE. PNRR ne reabilitează 1.300 de blocuri
- Scris de Călin Carp
- 04 Iun 2021, 10:22
- Stiri
- Ascultă știrea
Conform ministrului Cseke Attila, peste 1.300 de blocuri de locuinţe din ţară vor fi reabilitate prin intermediul PNRR
Peste 1.300 de blocuri de locuinţe din întreaga ţară vor fi reabilitate prin intermediul unui fond special prevăzut în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, anunţă ministrul dezvoltării, Cseke Attila. El a mai spus că pentru tranzitia verde şi digitală a localităţilor sunt alocate 2,12 miliarde de euro prin PNRR. Cseke Attila a precizat că în acest fel vor fi sprijinite localităţile mai puţin dezvoltate.
Cseke Attila: ”Aceste investiții sunt concepute a fi accesate, absorbite printr-o reducere semnificativă a birocrației. De asemenea, așa cum este gândit acest fond, înseamnă și descentralizare și autonomie locală, pentru că, fiind fonduri predestinate, ai un anumit număr și tipologie de proiecte și conducătorul, respectiv autoritatea locală, va avea dreptul și posibilitatea de a alege care din acele proiecte este /considerat/ cel mai important sau care sunt cele mai importante din acea listă”.
Cseke Attila a mai spus că în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă mai sunt prevăzute 230 de milioane de euro pentru construcţia a 140 de creşe în România.