Biroul de acasă, noua normalitate și jumătatea de sarma din bucătărie

Biroul de acasă, noua normalitate și jumătatea de sarma din bucătărie
| Foto: Photo by Tima Miroshnichenko from Pexels Photo by Tima Miroshnichenko from Pexels

Cum iti amenajezi biroul de acasa, solutii rapide si in buget!

Dacă cineva mi-ar fi spus, mai acu’ un an, că fiecare zi a săptămânii de lucru va ajunge să îmbrace țoale festive de sâmbătă și duminică, l-aș fi sfătuit pe un ton cât se poate de serios să se ia de mânuță și să se ducă frumușel la Bălăceanca. Acum, după mai bine de 12 luni de sfadă cu Jupân Covid-19, stau strâmb și judec drept; păi n-ar fi avut, bunăoară, dreptate acel cineva de care vorbeam la început? Cam, da, de vreme ce, pentru cei mai mulți dintre noi, lunea nu mai e nici s-o pici cu ceară ziua aia pe care o știam cu toții; adică cea mai a naibii de nesuferită dintre toate, atâta timp cât erai nevoit să uiți binefacerile week-endului de huzur și să te întorci la tovarășa muncă. După cum nici marțea nu mai e marți, nici miercurea, miercuri. Joia și vinerea sunt și ele tot un fel de gâscă de sâmbătă sau duminică, dar în altă traistă. Adică muncești, nu zic nu, dar șezi binișor în fotoliul tău din birou, încălțat în papuci de casă, cu un binecuvântat capod azvârlit pe umeri (ba sunt unii care lucrează și în chiloți, dar ăia sunt profesori și ajung la știrile de scandal de pe Pro TV, ceea ce nu vă sfătuiesc!). Buun! Până aici m-am făcut înțeles. Acum, să trecem la chestiuni mai serioase. După cum spuneam ceva mai sus, poți lucra bine mersi, cât e săptămâna de lungă, din biroul tău, de acasă. Am spus „birou”, ceea ce înseamnă că, dacă nu ai încă unul, e musai să îți faci repede.

Biroul de acasă, noua normalitate și jumătatea de sarma din bucătărie

 Photo by Ketut Subiyanto from Pexels

Cum și de ce trebuie să-ți faci birou acasă? Pentru că ăsta e trendul, prietene. Dacă până acum, îți trăgeai, la început de săptămână, nădragii pe tine și luai în piept furnicarul de lume, mașini, biciclete și alte animale sălbatice pentru a ajunge într-un final apocaliptic la serviciu (de obicei, în partea cealaltă a orașului), acum e suficient „să treci strada” din dormitor în camera de lucru. Adică, într-un birou. Pentru că, spun designerii interiori, acesta va fi viitorul: lucrul de acasă, în ceea ce se cheamă propriul și drăguțul, inegalabilul, tău birou. Iată cum îl poți amenaja.

Spațiu de lucru pe măsura bugetului

Pandemia asta, pe care am ajuns să o înjurăm cum înjură birjarii automobiliștii pentru că le-au luat pâinea de la gură, are și partea ei bună. Nu ne mai sculăm cu noaptea în cap și nici nu mai sărim în izmene ca să prindem la timp troleibuzul pentru a nu ajunge la serviciu după augustul și ponderabilul șef. Doar trecem pragul dormitorului și ne cocoțăm pe scaunul din biroul pe care l-am amenajat în propria casă. Cum? Simplu și ușor ca… „munca la domiciliu”.

Biroul de acasă, noua normalitate și jumătatea de sarma din bucătărie

Sursa foto: www.pexels.com 

În loc de o progresie liniară a tendințelor anterioare, a doua jumătate a lui 2020, atinsă zdravăn de morbul Covid-19, a reliefat faptul că designul birourilor la domiciliu ia o direcție puternic influențată de ceea ce noi toți vrem să numim „o nouă normalitate”. Dacă vrei să rămâi la statul turcește în mijlocul patului, cu laptopul bâțâindu-se pe genunchi, cana cu cafea aburindă dansând în ritmul periculos al  saltelei, n-ai decât. Atâta doar că riști să observe colegul spilcuit de serviciu că simpatica ta cravată, cumpărată din Mall-ul de la Băneasa, nu se asortează cu pantalonii scurți, cu picățele, în care stai îmbrăcat pe acasă și nici cu poza de pe noptiera, din stanga nevestei, a soacrei. Altfel, ai de ales să tragi cu ochiul și urechea la ce spun designerii interiori.

„Aveți nevoie de un spațiu de lucru dedicat acasă, care să vă permită să fiți productivi în fiecare zi a săptămânii; la fel, mediul de lucru e important pentru a vă menține atenția concentrată la ce aveți de făcut. Unii își pot permite să rezerve o cameră întreagă exclusiv pentru biroul de acasă, în timp ce alții lucrează în spații de lucru inteligent create în anumite zone ale încăperii cu altă destinație decât aceea de office”, scriu experții în amenajări interioare pe site-ul decoist.com.

Colțul tău în care nu-ți suflă șeful în ceafă

Biroul de acasă, noua normalitate și jumătatea de sarma din bucătărie

Photo by Huseyn Kamaladdin from Pexels 

Decorarea biroului de acasă nu este un lucru lesne, dar nici peste măsură de dificil. Ai nevoie doar de puțină imaginație și inspirație din ceea ce designerii consideră a fi șic pentru un office personal, din propria-ți locuință. „ Orice colț din casa ta poate fi transformat într-un spațiu de lucru răcoros pentru acasă, aceasta fiind, de altfel, tendința care prinde tot mai mult contur în amenajările de tip interior. Fie că preferi un colt de dormitor, abil decorat pentru a masca față de partenerul de discuție online adevăratul loc în care te afli, fie că alegi varianta unei părți de bucătărie, îți poți încropi fără riscul de a deveni ridicol în fața colegilor propriul tău spațiu de lucru. În plus, scapi de privirile, ca sucul de lămâie pe stomacul gol, ale șefului pus mai tot timpul pe harță. La fel stau lucrurile și în cazul unei mici nișe în holul apartamentului sau, după caz, al casei tale. Ca să nu mai vorbesc, că tot a venit primăvara, iar vara îi suflă în ceafă, de prispa casei, veranda sau balconul apartamentului, locuri ideale pentru a amenaja un birou pe cinste.

Decorul din spatele paravanului

 

Biroul de acasă, noua normalitate și jumătatea de sarma din bucătărie

Photo by Daria Shevtsova from Pexels

Pentru a da biroului tău de acasă aspectul unui office respectabil, fără riscul de a scăpa ochiul în decolteul soției sau acela de a te pocni în creștet mingea de fotbal plecată din zvâcnirea de gleznă a juniorului, poți foarte bine să amenajezi un mic paravan care să te pună la adăpost de micile „intemperii” ale lucrului la domiciliu. După cum, iarăși, pentru a te simți „la serviciu”, poți apela la tertipul decorării improvizatului tău birou cu tot felul de stampe, afișe, lucrări de artă sau inscripții care să îți creeze impresia că ocupi spațiu în prăvălia patronului, și nu în cea personală.

Glasvant pentru mama soacră

Eh, am ajuns și la tanti conversația online. Aia devenită, de ani buni, o formă omniprezentă de interacțiune nu doar în companiile mari, ci și în cele, așa numite de buzunar. Chiar dacă, la prima vedere, un birou la domiciliu este refractor din punctul de vedere al unei conferințe video, cel puțin în privința sunetului care vă poate face figuri când vă e lumea mai dragă (în sensul că, taman atunci când șeful vă freacă ridichea, de dincolo de perdea se găsește mama soacră să-și dăscălească soțul șontorog cu privire la amorurile timpurii), ei bine, și acest din urmă inconvenient îl puteți regla cu eleganță. Nu aveți nevoie decât de un geam de sticlă, gen uși  glasvand, care să vă separe de războiul din dormitor și să vă ofere siguranța unei conferințe ca la carte.

În loc de încheiere sau jumătatea de sarma din bucătărie

Ah, era să uit! Ar mai fi ceva cu biroul ăsta de acasă. Ca orice lucru bun, are și un cusur, pezevenghiul! Unul mare, dacă mă întrebi pe mine. Bunăoară, când ți-e lumea mai dragă și te țin balamalele mai abitir să ostoiești pe altarul muncii - unde altundeva decât în biroul tău de acasă?-, ei bine, taman atunci intră pe furiș pe sub ușă una bucată miros de sarmale, proaspăt scoase din cuptor de nevastă-ta care a uitat că tu robotești de zor de acasă spre binele și îndestularea familiei și scoate pârdalnicele de bucate aromate cu două ore înainte să-ți închei tu programul de lucru. Da’, nu-i bai mare, credeți-mă. O pui de o pană de curent, care să te scoată basma curată în fața șefului și dai o raita pe la bucătărie! Halești juma’ de sarma, cât să-ți ajungă pe-o măsea, și te întorci, visător la celelalte jumătăți rămase neatinse, la binecuvântata muncă de acasă! Hai, vă pup că mă paște o pană de curent!

 

Comenteaza