Industria mobilei, sufocată de prețul lemnului

Industria mobilei, sufocată de prețul lemnului
| Foto: revistamobila.ro

Industria mobilei este afectată de o explozie a preţurilor materiei prime, așa după cum a declarant chiar preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Mobilă, Aurica Sereny.

Aurica Sereny afirmă că preţul lemnului s-a dublat faţă de aprilie 2021, în timp ce cantitatea pusă pe piaţă este mult mai mică faţă de anul trecut. Asociaţia cere ajutorul guvernului, în condiţiile în care industria asigură un venit la bugetul de stat de 1,5 miliarde de euro anual, are cea mai mare valoare adăugată după industria IT şi ocupă totodată locul 5 la export în Uniunea Europeană.

”Săptămâna aceasta am scris şi domnului prim-ministru, i-am cerut o întâlnire. România trebuie să aibă grijă să-şi prelucreze resursele în ţară, aşa cum face orice ţară, pentru ca lemnul să nu se exporte ca buştean sau ca o prelucrare inferioară, să se prelucreze în produsele care aduc cât mai mare valoare adăugată”, spune Sereny.

”Trebuie să găsim soluţii, licitaţiile acestea să fie corecte. Firmele noastre lucrează cam pe 90% din producţie, merge la export pentru Germania, Franţa, Italia, SUA. Contractele se semnează cu mult timp înainte, la începutul anului. Nu poţi să te duci acum, să-i spui că mie mi-a crescut preţul cu atâta la sută sau de două ori, să mă duc să negociez preţul, că atunci bineînţeles că am pierdut clientul”, mai sune președintele Asociaţiei Producătorilor de Mobilă.

Comenteaza