Leña… cel mai frumos restaurant din lume

Leña… cel mai frumos restaurant din lume

Faptul că s-a deschis recent, în 2020, nu a împiedicat juriul prestigioasei competiții internaționale The Restaurant & Bar Design Award să acorde marele premiu din acest an acestui restaurant spaniol. Renumitul concurs cu juriu independent, recompensează cele mai remarcabile locuri din industria hotelieră și are o istorie de peste un deceniu, fiind „un fel de Oscar” pentru design în industria HORECA.

Leña este un restaurant situat în Marbella, pe coasta andaluză, și a fost inaugurat în iunie 2020. Aparține grupului de restaurante a lui Dani García, un chef spaniol care se auto definește ca fiind un „artizan al aromei”. Având o experiență de peste douăzeci de ani și trei stele Michelin, Dani García combină în același fel de mâncare produse locale și ingrediente din bucătăria internațională, apelând la tehnici rafinate de haute cuisine.

Pasionat de steakhouse, García oferă la Leña banalul grătar ca ceva elegant și luxos, având o tehnică inovativă de afumare.

Focul viu cu lemne (Leña). Flăcări și fum. Două elemente care i-au inspirat pe Óscar Engroba și Ala Zreigat, cei doi arhitecți ai studioului Astet, din Barcelona, care au făcut din Leña cel mai frumos restaurant din lume.

Tot spațiul este marcat de forme fluide ca ale fumului. Deși predomină negrul, cei doi arhitecți au reușit să creeze ceva unic și special, cu ajutorul lemnului, metalului, sticlei, marmurei, velurului și a decorațiunilor 3D. Tușe argintii, aurii și aramii, dau esență localului, recreând focul cu jocul flăcărilor sale și rotocoalele fumului ce se ridică la cer. Totul este pus în valoare de formele atipice ale meselor, ale băncilor și ai pereților. Tavanul, cu ale sale curbe create din lemn nobil, este evidențiat de o lumină caldă ce dă relief întregului.

Foto: restaurantandbardesignawards.com

 

 

Comenteaza