Suntem mai eficienți decât ungurii sau bulgarii la capitolul economie

Suntem mai eficienți decât ungurii sau bulgarii la capitolul economie
economieÎntr-un top al competitivităţii economice, realizat de WEF, România a urcat 6 poziţii, situându-se, înaintea Bulgariei și a Ungariei, oe locul 53. Faptul se datorează implicării, în ultima vreme, tot mai accerbe pe piața românească a mai multor concerne străine care au deschis la noi unităţi de producţie. Forţa de muncă ieftină şi perspectiva reducerii taxelor pare a le face cu ochiul investitorilor străinini care preferă tot mai mult România în detrimentul țărilor învecinate, membre ale UE, precum Bulgaria, Ungaria, Grecia sau Croaţia, Polonia, Lituania sau Cehia. Potrivit celor care au întocmit topul, economia românească stă cel mai bine la capitolul eficienţă, pe locul 44 în lume, în creştere cu şase poziţii comparativ cu clasamentul anului trecut, şi cel mai prost în ceea ce priveşte inovaţia - poziţia 84, comparativ cu locul 78 în 2014. sursa: adevarul.ro http://adevarul.ro/economie/stiri-economice/romania-urcat-6-pozitii-topul-competitivitatii-economice-realizat-wef-locul-53-Tara-sta-mai-decat-ungaria-bulgaria-1_560c116af5eaafab2c2c8e81/index.html
Comenteaza