Alertă! Se dau bani de la stat pentru orice fel de construcții!
- Scris de Călin Carp
- 14 Sep 2021, 10:00
- Stiri
- Ascultă știrea
IMM-urile, întreprinderile mari, precum și cele noi înființate, au la dispoziție o nouă variantă a schemei de ajutor de stat dedicată proiectelor de investiții mai mari de 4,5 milioane de lei. Aceasta a intrat în vigoare prin publicarea în Monitorul Oficial.
Schema de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie are ca obiectiv dezvoltarea regională, prin realizarea de investiții inițiale în active fixe de înaltă tehnologie pentru realizarea de produse cu valoare adăugată mare, indiferent de dimensiunea beneficiarilor.
Valoarea totală a unui proiect de investiții trebuie să fie de minimum 4,5 milioane lei. Mai exact, valoarea totală a investiției este formată din valoarea cheltuielilor eligibile plus valoarea cheltuielilor neeligibile, din care se scade valoarea T.V.A. Bugetul schemei de ajutor Bugetul maxim al schemei este de 6.380 milioane lei, cu posibilitatea suplimentării.
Bugetul anual mediu al schemei este de 638 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 145 milioane euro. Acordurile de finanțare pot fi emise până la data de 31 decembrie 2023. Care sunt cheltuilelile eligibile În cadrul schemei, sunt considerate cheltuieli eligibile costurile fără TVA aferente realizării și achiziționării de active corporale și necorporale, precum și cheltuielile legate de închirierea construcțiilor, aferente realizării investiției inițiale.
Activele corporale cuprind activele asociate investiției inițiale reprezentate de:
- construcții de orice tip, respectiv cheltuielile efectuate cu realizarea de construcții;
- instalații tehnice, maşini şi echipamente noi clasificate conform Hotărârii Guvernului nr. 2.139/2004. Pregatiri pentru realizarea unor obiective industriale, in provincie Activele corporale trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții de eligibilitate:
a) trebuie să fie exploatate exclusiv de întreprinderea beneficiară de ajutor de stat pentru atingerea obiectivelor investiției pentru care s-a solicitat finanțarea;
b) trebuie să fie incluse în activele întreprinderii beneficiare de ajutor de stat şi trebuie să rămână asociate investiției pentru care s-a acordat finanțarea pe o perioadă de minimum cinci ani de la finalizarea investiției;
c) să fie achiziționate în condiții de piață. Sunt considerate cheltuieli neeligibile, costurile fără T.V.A., aferente proiectului de investiții și incluse în patrimoniul întreprinderii în urma achiziționării de active corporale şi necorporale/închirierea construcțiilor, care nu îndeplinesc condițiile pentru a fi considerate cheltuieli eligibile în conformitate cu prevederile prezentei scheme de ajutor de stat.
Modalitatea de acordare a ajutorului de stat Ministerul Finanţelor publică pe site-ul său data de la care se pot înregistra cereri de acord pentru finanțare și bugetul anual alocat schemei. Înregistrarea cererilor de acord pentru finanțare se realizează în sesiune continuă. Întreprinderile interesate transmit cererile de acord pentru finanțare însoțite de documente justificative la Ministerul Finanțelor.
Acordurile pentru finanțare se emit în limita bugetului anual alocat schemei prin legile bugetare anuale.
Informaţiile publicate de arenaconstruct.ro pot fi preluate de alte publicaţii doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor. Citeste articolul intreg https://www.arenaconstruct.ro/bani-de-la-stat-pentru-constructii-de-orice-tip/ .