Vrei să-ți construiești o casă? Ia-ți diriginte de șantier
- Scris de Casa CD
- 24 Sep 2015, 00:00
- Imobiliare
- Ascultă știrea
SHARE
Ai strâns ceva bani la ciorap, iar acum ești pregătit să îți ridici propria ta căsuță? Nu ar strica să știi că nu mai poți să faci acest lucru de capul tău. Pe lângă actele construcției, absolut necesare, ai neapărată nevoie de un diriginte de șantier, al cărui scop este acela de acoordona lucrările pentru a căror execuție răspunde cu capul.
Casele, chiar şi cele simple de la ţară, nu se mai pot construi fără diriginte de şantier. Cum îl găsim şi cum îl plătim aflați în rândurile care urmează. Dirigintele de şantier este coordonatorul de lucrări, în sarcina căruia cade exclusiv sarcina verificării amănunțite a modului în care sunt executate lucrările. Potrivit noilor reglementări, intrate deja în vigoare, cei care doresc să își construiască - fie și în regie proprie - o locuință nu se pot dispensa de serviciile dirigintelui de șantier. pe care trebuie să îl angajeze, contra unui onorariu minim de 1.500 de lei. Inginerul sau subinginerul, care va prelua statutul de diriginte de lucrări la construcția casei dumneavoastră, trebuie să fie autorizat de către Inspectoratul de Stat în Construcţii. Până la sfârşitul lunii august, angajarea unui diriginte de şantier era obligatorie doar pentru lucrările mai complexe, dar în prezent această obligaţie le revine şi micilor investitori care îşi construiesc o simplă casă la ţară. Recent, într-un articol publicat pe site-ul „Adevărul.ro“ au fost prezentate, în amănunt, principalele atribuţii ale dirigintelui de şantier, modul în care poate fi angajat şi ce onorarii sunt practicate pe această piaţă. Primul lucru de care trebuie să țineți cont este să consultaţi Registrul Diriginţilor de Şantier pentru a vă asigura că veţi angaja un diriginte autorizat. Tot ce aveți de făcut este să căutaţi pe site-ul Inspectoratului de Stat în Construcţii (isc-web.ro), la rubrica Autorizări, Registrul Diriginţilor de Şantier Autorizaţi de ISC. Trebuie selectate judeţul şi categoria de servicii pentru care este angajat dirigintele pe care-l căutăți - în cazul dumneavoastră, „construcţii civile şi agricole“.
Atribuțiile dirigintelui de șantier
Ce atribuţii are dirigintele de şantier? Iată doar câteva dintre cele mai importante: urmăreşte respectarea legislaţiei cu privire la produsele de construcţii (existenţa documentelor de atestare a calităţii, corespondenţa acestora cu prevederile cuprinse în documentele de calitate, proiecte, contracte); interzice utilizarea materialelor de construcţii necorespunzătoare sau fără certificate de conformitate, ori fără agrement tehnic (pentru materialele netradiţionale); verifică existenţa autorizaţiei de construire, precum şi îndeplinirea condiţiilor legale cu privire la încadrarea în termenele de valabilitate; predă către investitor/utilizator actele de recepţie şi cartea tehnică a construcţiei, după efectuarea recepţiei finale. Pe scurt, dirigintele de şantier vă ajută să obţineţi lucrări de bună calitate, rezistente în timp, să optimizaţi, să reduceţi consumurile de materiale şi manopera, să nu fiţi înşelaţi, încărcaţi la situaţiile de plată şi să fiţi în legalitate.
Onorariu de minimum 1.500 de lei
Pentru o lucrare relativ simplă, cum este construcţia unei case (eventual, cu un etaj), onorariul dirigintelui de şantier poate porni de la 1.500-2.000 de lei, dar poate fi calculat şi în funcţie de fazele construcţiei. În acest caz, dirigintele poate percepe 100 de euro per vizită sau 200 de euro per faza determinantă. Legea nr. 177/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii a apărut în Monitorul Oficial Partea I nr. 484 din 2 iulie 2015. Atenţie! Persoanele care nu vor angaja un diriginte de şantier pentru a verifica execuţia lucrărilor riscă amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei.
sursa: adevarul.ro
http://adevarul.ro/economie/imobiliare/casele-cele-simple-tara-nu-mai-construi-diriginte-santier-gasim-platim-1_55e5e870f5eaafab2c266d94/index.html
SHARE
Comenteaza